dSpR

Acest text nu este despre autor

Aici scriu eu. Toate textele sunt ample exemple de proză fantastică de cea mai înaltă calitate, scurtate de lenea mea artistică și îmbuteliate într-o parodie chibzuită a ceea ce aș fi scris dacă aș fi fost mai tânăr și mai puțin chibzuit.

Singurul motiv pentru care scriu e ca să îmi pot citi propriile texte și să mă simt bine despre cât de tare scriu eu, sau tare despre cât de bine scriu eu, raportat la orice altceva se mai găsește prin internetul în română. De fapt, sunt singurul cititor al acestui blog, și rar îmi chinui prietenii sau cunoscuții cu linkuri și emoticoane de intrigant. Și când o fac, nu caut indirect să obțin bere, sex sau ultima melodie, oricare ar fi aceea. Sau aceia. Nu mă prefac despre că vreau să știu diferența pentru că nu vreau să știu diferența, și sincer, descurajez orice diferență.

Acesta este un loc în care nu exprim atitudini, opinii, păreri, glume, evenimente reale sau ireale, fapte sau faceri, și nici nu le zic, spun, scriu, gândesc etc.  Nu caut să schimb nimic, și tot ce îmi doresc este ca persoana care trece pe aici să fie profund neatinsă și neschimbată, egal informată și neinformată, de ceea ce scriu. Într-atât de puțin apreciez aprecierile voastre, accidentalilor cititori, încât am dezactivat comentariile. În fapt, nu depreciez nimic, motiv pentru care am lăsat loc spre mailuire. Dacă pare pe undeva că vreau să par deștept, nu e vina mea. Așa e, cred, template-ul de blog românesc. Aferent, descurajez orice public.

Acest blog nu este despre elefanți

*culoarea albastru-de-zână-năclăită-de-nerăbdare este în întregime vina lui flo.

**UPDATE: Am activat comentariile dar am schimbat adresa, hehehehe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s